Independinţa administrativă şi legislativă a popolului romăn, pe temeiul tractatelor lui Mircea şi Vlad V, şi neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale.
Egalitatea drepturilor politice.
Contribuţie generală.
Adunanţă generală compusă de reprezentanţi ai tutulor stărilor societăţii.
Domnul responsabil ales pe căte cinci ani şi căutat în toate stările societăţii.
Împuţinarea listei civile – ardicarea de ori-ce mijloc de corrumpere.
Responsabilitatea ministrilor şi a tutulor foncţionarilor în foncţia ce ocupă.
Libertate absolută a tiparului.
Ori ce recompensă să vie dela Patrie prin representanţii săi, iar nu dela Domn.
Dreptul fie-căruia judeţ de a’şi alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul Popolului întreg de a’şi alege Domnul.
Gvardie naţională.
Emancipaţia mănăstirilor închinate.
Emancipaţia clăcaşilor ce se fac proprietari prin despăgubire.
Desrobirea ţiganilor prin despăgubire.
Representant al ţărei la Constantinopol dintre Romăni.
Instrucţie egală şi întreagă pentru tot Românul de amândouă secsele.
Desfiinţarea rangurilor titulare ce nu au foncţii.
Desfiiţarea, pedepsei degrădătoare cu bătaiea.
Desfiinţarea, atât în faptă, cât şi în vorbă, a pedepsei cu moarte.
Aşezăminte penitenţiare unde să se spele cei criminali de păcatele lor şi să easă îmbunătăţiţi.
Emancipaţia Izraeliţilor şi drepturi politice pentru ori-ce compatrioţi de altă credinţă.
Convocare în dată a unei adunanţe generale estraordinare constituante, alese spre a representa toate interesele sau meseriile naţiei, care va fi datoare a face constituţia ţărei pe temeiul acestor 21 articole decretate de Popolul român.
Este material está en dominio público en los demás países donde el derecho de autor se extiende por 70 años (o menos) tras la muerte del autor.
También debes incluir una etiqueta de dominio público de los Estados Unidos para indicar por qué esta obra está en el dominio público en los Estados Unidos. Tenga en cuenta que algunos países tienen términos de derechos de autor más de 70 años: México tiene 100 años, Jamaica tiene 95 años, Colombia tiene 80 años, y Guatemala y Samoa tienen 75 años. Esta imagen puede no estar en el dominio público en estos países, que además no aplican la regla de corto plazo. Honduras tiene un derecho de autor general de 75, pero aplica la regla de corto plazo. Esto está sujeto a la leyes respectivas sobre los derechos intelectuales.
"Proclamaţia de la Islaz", textul original în caractere (semi-)chirilice. Proclamaţia are valoare de constituţie. A fost citită de Ion Heliade Rădulescu. Sursa: [http://www.decebal.it/modules.php?set_albumName=letrom1&id=proclama_1848_cirillico&op=